[Cronica de film] – Paper Towns (2015)
- Regia : Jake Schreier
- Scenariu: John Green
- Distributie: Nat Wolff, Cara Delevigne
- Data de lansare: 14 august 2015
- Sinopsis: “Paper Towns” este adaptarea romanului bestseller al lui John Green autorul unei alte cărţi ecranizate “The Fault In Our Stars”.“Paper Towns” este o poveste despre maturizare care se concentrează asupra lui Q (Nat Wolff) şi a enigmaticei sale vecine (Cara Delavigne) căreia îi plac atât de mult misterele,încât devine unul.După ce îl poartă printr-o aventură de noapte prin oraş,Margo dispare brusc, lăsând în urmă indicii criptate pentru a fi descifrate de Quentin. Căutarea îl poartă pe Quentin şi pe prietenii săi într-o aventură extraordinară, hilară dar şi emoţionantă. În final, pentru a da de urma lui Margo, trebuie să înţeleagă mai bine ce inseamnă adevărata prietenie şi adevărata iubire.
Recenzie
De numele lui John Green nu am auzit decât anul trecut atunci când a apărut pelicula “The Fault In Our Stars”, pe care l-am aşteptat cu nerăbdare să-l văd deşi nu citisem cartea. Abia după ce am vizionat filmul, m-am apucat să citesc cartea. Am obiceiul de a mă uita întâi la filmele care sunt ecranizate după cărţi şi de abia apoi dacă îmi place filmul şi vreau să aflu mai multe detalii încep să citesc cartea. În cazul lui John Green a fost mai mult pură curiozitate pentru că văzusem că romanele lui au devenit bestsellere şi pentru că “The Fault In Our Stars” era atât de apreciat printre cinefili.
Apoi am aflat că se va face ecranizare după a doua carte al lui John Green şi aceea era“Paper Towns”. Nu am mai stat pe gânduri şi m-am apucat să citesc cartea, ca să fiu pregătita atunci când va apărea în cinematografe. Mi-a plăcut dar nu mai mult decât cartea anterioară.
Daca nu aţi citit cartea şi nu sunteţi familiarizaţi cu povestea ,o să vă dau câteva detalii. În primul rând, romanul “Paper Towns” este structurat în trei acte.
„LUI MARGO I-AU PLĂCUT DINTOTDEAUNA MISTERELE. ŞI ŢINÂND CONT DE CEEA CE A URMAT, MEREU M-AM GÂNDIT CĂ A IUBIT ATÂT DE MULT MISTERELE, ÎNCÂT A DEVENIT EA ÎNSĂŞI UNUL.”
- Primul act este ca o introducere a cărţii plus misiunea lui Q şi a lui Margo.
- În al doilea act Margo dispare, iar Q găseşte indicii în legătură cu ea.
- În al treilea act este descrisă călătoria de 21 de ore spre New York unde o vor găsi… sau nu pe Margo.
În primul act, lumea lui Quentin se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin în toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja (în film acest aspect lipseşte), gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.
În carte, am aflat că Margo nu este chiar o foarte bună prietenă, o foarte bună soră sau o foarte bună vecină. Ea mereu fuge de acasă, îşi dezamăgeşte întotdeauna familia şi îi scade numărul de prieteni. Quentin a fost un tocilar adorabil. El primeşte note bune, se duce la Duke şi conduce mini duba familiei sale. În ceea ce priveşte filmul, mie de fapt nu mi-a displăcut caracterul lui Margo, aşa cum mi-a displăcut caracterul ei din carte. S-a simţit mult mai rotunjită, iar acţiunile ei au avut un scop mai bine conturat.
Cara Delavigne şi sprâncenele ei înfricoşătoare au făcut o treabă bună în rolul acesteia.Hannah Alligood, care joacă rolul tinerei Margo, este izbitor de asemănătoare cu Cara în ambele înfăţişări şi comportamente. Nat Wolff a fost excepţional ca şi Quentin. Chiar am avut impresia că Nat era Quentin: adorabil, ochi căprui ca de căţeluş, dispus să renunţe la tot ce făcea pentru prietenii săi. În opinia mea, actorii filmului “Oraşe de hârtie” au fost aleşi cu măiestrie.
În ceea ce priveşte cartea vs filmul în primul act, aş vota cartea ca fiind câştigătoare. În film au fost nouă greşeli care ar fi putut fi îndreptate, dar şi condensate.
În al doilea act al cărţii şi al filmului, Margo dispare misterios în ziua ce urmează. Zvonurile încep să zboare prin şcoală, unde şi cu cine a plecat. Ea a lăsat indicii lui Quentin pentru a o găsi: un poster cu Woody Guthrie, o carte scrisă de Walt Whitman şi fragmente de hârtie cu o adresă. Quentin şi prietenii lui, Ben şi Radar, urmează indiciile pentru a desluși unde se ascunde Margo.
Aleg filmul câştigător pentru a doua scenă. Noi învăţăm mai multe despre cine este cu adevărat Quentin şi ce îl motivează pentru a fi un prieten. Avem şansa să îi cunoaştem pe Ben şi Radar. Condensarea poveştii chiar lucrează de minune aici. Am constatat că în carte sunt oferite indicii în timp ce noi îl urmărim pe Quentin cum depistează şi rezolvă misterele. Da, indiciile au fost mult mai evidente în film, dar am fost de acord în privinţa asta. Ritmul filmului se mişcă mai repede decât ritmul cărţii.
În al treilea act al filmului şi al cărţii, Quentin şi prietenii lui se urcă în mini dubă pentru o excursie epică în căutarea lui Margo. Sunt 23 de ore de la Orlando la New York, iar Radar a calculat media de viteză şi numărul de mici opriri pentru alimentare, permise pentru a ajunge în New York pentru a găsi-o pe Margo şi pentru a se întoarce acasă la timp pentru banchet.
Filmul face o treabă excelentă cu scenele clasice din carte. Prima oprire pentru alimentare are în vizor un actor oaspete special. Scena cu Ben şi starea lui de beţie a făcut întreaga sală să râdă cu voce tare. Am apreciat schimbările făcute scenelor în timpul excursiei. Citind despre o excursie este un lucru, însă, uitându-te pe un ecran mare este mult mai interesant.
Coloana sonoră a filmului e bestială, o ascult pe repeat de când am văzut filmul. Se potriveşte atât de bine cu filmul, cât şi cu cartea. Melodiile mele preferate sunt: “Radio de Santigold”, “Search Party” de Sam Bruno, “Lost it Trying To” de (Paper Towns Mix) Son Lux, “Moments” de De Lux, “Great Summer” de Vance Joy, “No Drama Queen” de Grouplove, “Look Outside” al fraţilor Wolff, dar şi “Falling” de HAIM.
Pentru că am citit cartea, o să vă las câteva din citatele mele preferate 🙂
Citate:
“Am tăcut din nou. Nu voiam decât să o aud vorbind — vorbea cu însuflețire și hotărâre și mă făcea să mă simt de parcă și mie mi se întâmpla ceva important.” (p.14)
“Însă eu nu sunt drăguță, mă rog, cel puțin nu de aproape. În general, cu cât se apropie mai mult oamenii de mine, cu atât mă prețuiesc mai puțin.” (p.50)
“— Uite ce nu e frumos în legătură cu asta: de aici nu vezi rugina sau vopseaua scorojită sau toate celelalte chestii, dar îți poți da seama ce e cu locul la care te uiți. Vezi cât e de fals. Nici măcar nu e greu să fii fabricat din plastic. E un oraș de hârtie. Vreau să zic, uită-te la el, Q: uită-te la toate fundăturile, la toate străzile care se întorc în ele însele, la toate casele care au fost construite pentru a se nărui. Toți oamenii de hârtie, care locuiesc în casele lor de hârtie, arzând viitorul pentru a le ține de cald.” (p.72)
În principiu, am găsit finalul cărţii a fi anti-climatic, însă filmul a avut mai multă închidere îndeplinită. Filmul a fost ultima aventură care închide întâmplările lui Quentin şi prietenii săi. Aş alege filmul în caz de aţi citit deja cartea, iar dacă nu aţi citit-o, filmul este un tovarăş excelent.
Trailer