[Cronica] – Coboram la prima (2018)
Un metrou se blocheaza intre statii in dimineata de dupa incendiul din clubul COLECTIV. Fiecare in drumul sau; calatorii sunt impreuna si incep sa interactioneze. Fiecare calator are propria poveste de viata pe care si-o spune cu voce tare. Suntem straini pana cand ceva ne aduce impreuna. Daca ne deschidem, observam ca avem ce impartasi cu cei din jurul nostru. La finalul calatoriei, la urmatoarea statie fiecare iese modificat, in felul sau. Un preot, un fost puscarias, un lautar, doi antreprenori, doua moldovence (mama si fiica), un hipster-barman; doi batrani, o mama cu un copil autist, un corporarist (aventuros) si cativa adolescenti.
Chiar daca este un film simplu „Coboram la prima” ne arata cum sa invatam sa convietuim unii cu ceilalti in anumite situatii. Ne face sa ne aducem aminte de povestile „Colectiv” (30 octombrie 2015).
Mi-a placut foarte mult interactiunea corporaristului (Emilian Oprea) cu una din moldovence (mama fetei). Cu toate ca el e un tip indraznet incerca sa poarte o conversatie destul de intima cu doamna respectiva pana cand aceasta afla ca este „tata”.
M-a impresionat foarte mult mama asistenta cu copilul autist care incerca sa se ataseze de „fostul puscarias”. Cifra 7 reprezinta pentru acest barbat cosmarul vietii lui. Dupa sapte ani revede lumina zilei si ciudat sau nu intamplarea din metrou il face sa se simta mai bine.
In concluzie, fiecare film are o poveste, o lectie de viata, un mesaj care ne trasmite si „Coboram la prima” este exact povestea care a fost spusa ca un basm.
Impresionant. Cred că o să-mi placă filmul acesta.