“Men in Black: International”/ “Bărbaţi în negru”, lider de box-office

Avându-i drept protagoniști pe Chris Hemsworth, Liam Neeson, Emma Thompsonși Tessa Thompson, cea de-a patra parte din celebra franciză “Menin Black” ne invită să explorăm mapamondul într-o serie de aventuri extreme, din Londra în Marrakech și din Italia în Paris. Pulsul crește…. Acțiune… motor!

Cei mai malefici extratereștri s-au răspândit în tot universul, iar agenții MIB nu au liniște, luptându-se să mențină pacea pe Pământ. Mai nou, atacurile extraterestre pot lua orice formă, chiar și pe a unui agent MIB, așa că misiunile devin tot mai complexe și mai dificile. De data aceasta, “costumele negre” trebuie să deconspire un eventual trădător din cadrul organizației. Pe lângă talentele deja consacrate, precum H (Chris Hemsworth), High T (Liam Neeson) și O, șefa MIB (Emma Thompson), agenția capătă forțe proaspete: i se alătură ambiţioasa M (Tessa Thompson). Molly de odinioară păstrează vii niște amintiri de la o întâlnire de gradul zero cu extratereștrii și, după ani de căutări, reușește să dibuiască sediul MIB, un secret bine păzit. Așa demonstrează că își merită rolul de agent și este desemnată partenera îngâmfatului-vedetă H (Chris Hemsworth).

După asasinarea regelui extraterestru Vungus, arma saletală ar putea anihila întreaga omenire. Agenții MIB intră în alertă și pornesc într-o super-misiune, prin New York, Londra, Maroc, Italia şi Paris; astfel, scotocesc printr-un magazin de antichităţi din Marrakech, se aliază cu un mini extraterestru și o înfruntă pe malefica Riza (Rebecca Ferguson), o traficantă de arme, precum și pe gemenii imigrați de pe altă planetă (interpretați de dansatorii Laurent şi Larry Bourgeoisalias Les Twins, mari vedete pe YouTube).

De la prima parte, lansată în 1997, și universul MIB s-a îmbogățit constant cu noi simboluri, elemente și personaje, iar “Men in Black: International”nu face excepție. Descoperim acum noi creații digitale și efecte speciale, o scenografie Art Deco ce îmbină clasicul și modernul, costume reinventate în pas cu ultimele tehnologii, mașini senzaționale și cascadorii care ne țin cu sufletul la gură. Filmările s-au realizat în Londra și New York, în piaţa aglomerată din Marrakech, în deşertul Merzouga, la Tanger și în insula Ischia din Marea Tireniană.

Regizorul F. Gary Gray (cunoscut pentru The Fate of the Furious, comedia Friday și drama Straight Outta Compton) și scenaristii Art Marcum & Matt Holloway s-au lăsat inspirați de filmele anterioare ale seriei și de benzile desenate ale lui Lowell Cunningham. Producători sunt tot Walter F. Parkes şi Laurie MacDonald, care au realizat toate cele patru filme ale francizei.

ProducţiaAmblin Entertainment și Parkes+MacDonald Image Nation prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Tencent Pictures, se adresează audienței generale și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Written by

543   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspuns