„Black Panther” – regele încasărilor în weekend-ul de lansare

„Black Panther” – filmul dedicat celui mai nou erou din Universul Cinematografic Marvel – a înregistrat încasări impresionante de aproape 2,109,114 RON (adică peste 565,000 de dolari americani) în weekendul de lansare în România. Astfel, pelicula dedicată regelui din Wakanda a devenit unul dintre filmele Marvel cu cele mai mari încasări în opening weekend, în ţara noastră.

Filmul „Black Panther” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografele din toată țara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
Conform Nytimes.com, analiştii se aşteptau ca filmul să debuteze în weekend cu încasări de 165 milioane de dolari în America de Nord, ceea ce ar fi fost un rezultat uimitor pentru un film lansat în afara perioadei sărbătorilor sau a vacanțelor, însă a întrecut orice aşteptări şi estimări, având încasări de 192 milioane de dolari americani. La nivel internaţonal, filmul a mai strâns 169 milioane de dolari, neluând în calcul faptul că filmul nu a apărut încă în cinematografele din Rusia, China şi Japonia.
În România, „Black Panther” a depăşit în weekendul de lansare de peste patru ori încasările pe care le-a avut „Ant-Man” și de aproape trei ori pe cele pe care le-au avut „Gardienii Galaxiei I” şi „Căpitanul America: Războinicul Iernii”.
Nu l-aţi văzut încă? Merită să mergeţi la cinema pentru a descoperi nu doar un nou super-erou Marvel, ci şi un rege care încearcă să îşi apere şi să îşi conducă poporul şi pentru a vă teleporta în ţinutul african din Wakanda, cel mai avansat tărâm din punct de vedere tehnologic.

Iar pentru ca experienţa cinematografică să fie una cu adevărat senzaţională, alegeţi vizionarea acestei poveşti captivante în cele mai cool formate de cinema – IMAX și 4DX, disponibile doar la Cinema City.  

 Povestea copleșitoare din Wakanda va fi amplificată și mai mult în sala IMAX. Ecranul uriaș curbat, difuzoarele dispuse strategic în sala de cinema și aproximativ 60 de minute din film special editate prin procedeul patentat IMAX de îmbunătăţire a imaginii vor umple întregul ecran de cinema, oferind o imagine de o claritate şi culoare incomparabile, pentru o experienţă cu adevărat captivantă.

Mai multe detalii află chiar de la actori, într-un material special

Adrenalina scenelor de urmăriri din Busan va fi la cote maxime în sala 4DX, unde vei experimenta mai multă acțiune decât în ​​orice alt format. Scaunele high-tech mobile și efectele de apă, vânt, ploaie, ceaţă, fulgere sau mirosuri, perfect sincronizate cu acţiunea de pe ecran, te vor face să simți că ești într-un simulator, luând locul actorilor și controlând chiar tu mașinile în scenele de urmăriri sau aeronavele tehnologizate care aterizează în Wakanda.
Simte pe propria piele acțiunea filmului și alege-ți efectul preferat: youtube.com/watch?v=ASKXVK-cRy0 sau youtube.com/watch?v=ZFrz-mx3vX4

Written by

549   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Blogul unei cinefile

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura