Netflix lanseaza trailerul serialului Lost In Space

Pregătește-te să pornești într-o aventură de neuitat alături de familia Robinson. Urmărește trailerul serialului LOST IN SPACE (ro. Pierduți în spațiu), care are lansarea astăzi, la 50 de ani de la difuzarea pe TV a seriei SF cu același nume.

Noul serial original Netflix, Lost in Space, este o reinterpretare modernă a seriei SF din anii ‘60. Cu 30 de ani în viitor, colonizarea în spațiu devine realitate, iar membrii familiei Robinson se numără printre cei testați și aleși să înceapă o viață nouă într-o lume mai bună. Atunci când coloniștii sunt întorși din drumul spre noua lor casă, aceștia se găsesc nevoiți să creeze alianțe noi și să lucreze împreună pentru a putea supraviețui într-un mediu străin, care este periculos și aflat la ani lumină de la destinația lor inițială.
În călătorie li se mai alătură doi străini, reuniți de împrejurări și de abilitatea lor comună de a înșela. Este vorba despre carismaticul și manipulatorul Dr. Smith (Parker Posey) și despre Don West (Ignacio Serricchio), un muncitor iscusit care nu ar fi intenționat să se alăture coloniei sau să se prăbușească pe o planetă pierdută.
Din distribuția serialului fac parte TOBY STEPHENS (Black Sails, Die Another Day) în rolul lui John Robinson și MOLLY PARKER (House of Cards, Deadwood) în rolul lui Maureen Robinson. În rolul copiilor joacă TAYLOR RUSSELL (Falling Skies) – Judy, MINA SUNDWALL (Maggie’s Plan, Freeheld) – Penny și MAX JENKINS (Sense8, Betrayal), care îl interpretează pe Will Robinson.

Noul serial Netflix este produs de Legendary Television și este scris de Matt Sazama și Burk Sharpless (Dracula Untold, Last Witch Hunter). Zack Estrin (Prison Break) este producătorul executiv al serialului. Producția originală Lost in Space a fost creată de Irwin Allen.

Written by

543   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

One thought on “Netflix lanseaza trailerul serialului Lost In Space

Lasă un răspuns