Noutăţile lunii februarie la AXN

Personaje și echipe îndrăgite revin în universul AXN în februarie, odată cu premiera sezoanelor noi din „Candice Renoir”, „NCIS New Orleans” și „Doctorul cel bun”. Mai mult, telespectatorii au parte de o nouă eroină – Joanne Hanley (Kristin Kreuk  –Smallville, Beauty and the Beast), o tânără avocată care renunță la o carieră într-o mare firmă de avocatură și se întoarce în orășelul natal pentru a ajuta, în serialul dramă de investigație – “Povara adevărului”.

Candice Renoir – premiera sezonului 7, din 4 februarie, de luni până vineri, de la ora 16:30; cu Cecile Bois, Raphael Lenglet, Olivier Barma

https://www.youtube.com/watch?v=a4f5FW57Go4

Noul sezon este despre familie. Familii în care iubirea și ura sunt principalul motor, familii destrămate sau familii care abia se formează – pe scurt, legături de sânge, o temă importantă în poveștile personajelor, dar și în cazurile pe care poliția va trebuie să le rezolve în cel de-al șaptelea sezon. Candice i-a spus în sfârșit 
„DA” lui Max, iar Antoine poate îi va răspunde la fel Belindei, sora lui Candice. Val l-a acceptat pe Marion, dar nu și proiectul “bebeluș”. Noul șef al poliției, Nathalie, și Marquez s-au plăcut la prima vedere. Singurul care mai are de găsit pe cineva care să spună “DA” este Mendhi. Întrebarea este – sunt aceste DA-uri definitive sau doar evadări temporare?

Pe parcursul sezonului, Candice se va confrunta cu mai multe dileme – „Ce își dorește?” – o viață liniștită de familie alături de Max sau să îl recucerească pe Antoine ? Să se reîntoarcă la ambiții profesionale sau să se bucure de confortul actualei poziții ?

Povara adevărului/Burden of truth – premieră, din 4 februarie, episoade duble, marțea, de la ora 21:00; cu Kristin Kreuk, Peter Mooney

Joanne Hanley este un avocat cu un viitor promițător care se reîntoarce în orașul copilăriei pentru a apăra un client important (o mare corporație) într-un proces deschis de câteva studente de liceu. Joanne rezolvă imediat cazul, verdictul „nevinovat” pentru clientul ei este dat foarte repede, năruind speranțele tinerelor, dar și ale avocatului lor, fost coleg de liceu cu Joanne. La scurt timp după terminarea procesului, tânăra descoperă ca fetele sunt mult mai bolnave decât își imagina toată lumea. Mai mult, alte femei tinere din oraș trăiesc un adevărat calvar, cu dureri și convulsii din ce în ce mai intense, și au nevoie de ajutor. Joanna renunță la poziția de partner într-una dintre cele mai mari firme de avocatură și se reîntoarce acasă, fiind convinsă ca le poate ajuta pe victime și, mai ales, că poate să se regăsească și să dea un nou sens proprii vieți.  

NCIS New Orleans – premiera sezonului 6, din 5 februarie, episoade duble, miercurea, de la ora 21:00; cu Lucas Black, Zoe McLellan, Rob Kerkovich

 În debutul noului sezon, Pride este forțat să-și întrerupă vacanța și să revină în rândul echipei, după ce Hannah este suspendată pentru că a încălcat protocolul într-o investigație comună cu cei de la FBI.

Doctorul cel bun/ The Good Doctor –  premiera sezonului 2, din 20 februarie, joia, de la ora 22:00; cu Freddie Highmore, Richard Schiff, Harper Hill

Povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr autist care a visat de mic să devină medic, continuă în noul sezon din Doctorul cel bun. Ca nou rezident al secției de chirurgie a spitalului St. Bonaventure, Shaun le-a dovedit colegilor că talentul său medical este într-adevăr extraordinar, însă în noul sezon conducerea spitalului îi cere să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții. Tot sezonul doi aduce noi provocări pentru tânărul chirurg, dar și greșeli care pot avea repercursiuni grave. Mai mult, când doctorul Aaron Glassman (Richard Schiff) primește un diagnostic grav, Shaun are mari probleme în a accepta realitatea și perspectiva pierderii mentorului său. Lisa Edelstein (House) revine pe micul ecran în rolul unui medic oncolog, spre deliciul fanilor serialelor cu medici.

Written by

549   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Blogul unei cinefile

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura