Festivalul Filmului European 2019: în premieră în ediție de vară, în premieră dincolo de granițele UE
„Filmul este capabil să construiască punți și să consolideze valori comune. Totodată, îl poate arăta pe „celălalt” într-un fel care să ni-l apropie pentru a-l înțelege mai bine, ceea ce reprezintă, de fapt, esența diplomației culturale în slujba căreia ne canalizăm toate eforturile. Festivalul nostru a mizat întotdeauna pe varietate, incluziune și dialog, iar pasul pe care îl facem în afara Uniunii Europene, în chiar anul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, este un jalon de normalitate. Colaborarea excelentă cu partenerii și prietenii de peste Prut ne dă speranțe că legăturile între culturile noastre cu rădăcini comune se vor amplifica, în beneficiul ambelor popoare”, afirmă președintele ICR, Liliana Țuroiu.
Festivalul va debuta în forță, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr al regizoarei Alice Rohrwacher, un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes, anul trecut. Spectacolul de gală este programat pentru seara de marți, 11 iunie, la Teatrul Național București – Sala Mare.
„Deși e o ediție de vară – nu e una neapărat una mai light. Anul acesta avem un număr record de locuri de proiecție – de la săli de cinema, la spații neconvenționale. Sigur, avem o selecție spumoasă de comedii vechi și noi, dar am introdus și maratoane, acele veritabile teste de anduranță pentru cinefili, un tribut adus unui mare cineast european cu pelicule restaurate, nemaivăzute, și o secțiune dedicată sinergiei dintre teatru și cinema, de data acesta cu filme care devin piese. La 30 de ani de la căderea zidului, se pot vedea cele mai bune producții făcute vreodată despre Germania de Est. Evident, vor fi nelipsite dezbaterile, omagiile, filmele vechi și noi, capodoperele mute reorchestrate, documentarele și lansările de carte. Programul complet realizat de directorul artistic al actualei ediții 23.FFE, criticul de film Anca Gădinaru, va fi devoalat săptămâna următoare.” Anca Hrab, coordonator FFE, ICR
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.