Poster CC.inddTrei prieteni pătrund în casa unui singuratic orb, convinși că vor obține un câștig facil, numai pentru a se afla într-o luptă terifiantă pe viață și pe moarte în Omul din întuneric, al doilea film artistic al scenaristului și regizorului Fede Alvarez (EvilDead) și al legendarului producător Sam Raimi. În al doilea său film artistic, Alvarez ne surprinde cu un thriller horror de o complexitate brutală, care aduce un trio de hoți în fața unui adversar neașteptat de periculos.
Hotărâtă să fugă de la mama sa denaturată și să-și salveze sora mai mică de la existența fără nicio perspectivă care pare inevitabilă pentru amândouă, Rocky (Jane Levy) va face orice pentru a reuși. Ea și prietenii săi Alex (Dylan Minnette) și Money (Daniel Zovatto) au dat o serie de spargeri planificate minuțios pentru a strânge suficienți bani ca să plece din cumplitul oraș natal Detroit. Oricum, infracțiunile lor mărunte erau o recompensă insuficientă, astfel că în momentul în care cei trei află că un orb (Stephen Lang) care trăiește într-o casă dintr-un cartier abandonat are o mică avere ascunsă în casă, au decis să dea lovitura finală și cea mai mare. Dar planul lor devine periculos în momentul în care victima vizată de ei se dovedește a fi mai înfiorătoare decât au anticipat vreodată. În timp ce-i pândește continuu prin casa sa puternic fortificată, ei descoperă cu oroare că omul are mai mult decât bani ascunși acolo. Șocant și captivant, thrillerul lui Alvarez, deosebit, uimitor din punct de vedere vizual, menține un ritm frenetic până în ultimul minut șocant.
Omul din întuneric îi are în distribuție pe Jane Levy (EvilDead), Dylan Minnette (Goosebumps), Daniel Zovatto (It Follows) și Stephen Lang (Avatar, viitoarele Avatar 2, 3 și 4). Fede Alvarez (EvilDead) regizează de pe un scenariu scris împreună cu RodoSayagues (EvilDead). Producători sunt Sam Raimi, Rob Tapert și Fede Alvarez. Nathan Kahane, Joe Drake, ErinWesterman, J. R. Young și MathewHart sunt producătorii executivi. Director de imagine este Pedro Luque (The SilentHouse). Scenograful principal este Naaman Marshall (The Visit). Editorii sunt Eric L. Beason, ACE și Louise Ford (The Witch). Compozitor este RoqueBanos (EvilDead). Designer de costume este Carlos Rosario (Boulevard). Casting de Rich Delia, CSA.
Filmul are o durată de rulare de 88 de minute.
Omul din întuneric este clasificat R de MPAA din următoarele motive: teroare, violență, conținut deranjant și limbaj care include referiri sexuale.
Despre productie
În 2013, scenaristul și regizorul Fede Alvarez a devenit faimos în lumea filmelor horror cu un reboot care-ți îngheață sângele-n vine al filmului clasic al lui Sam Raimi, EvilDead. În noul său film, Omul din întuneric, explorează un teritoriu diferit dar la fel de terifiant, într-o poveste șocantă și plină de suspans. Din nou, Alvarez își unește forțele cu producătorii Raimi și Rob Tapert de la GhostHousePictures pentru un scenariu al invaziei unei case, care umbrește limita dintre horror și thriller.
„Are elemente din ambele”, spune regizorul. „Nu l-aș numi sută la sută horror sau thriller. Dar cu siguranță are o mulțime de momente înfricoșătoare.”
În Omul din întuneric, trei prieteni care au comis o serie de furturi plănuite perfect au decis să dea o lovitură finală atunci când au auzit de un om orb care trăiește singur într-un cartier părăsit din Detroit. „Dar le lipsesc câteva informații cruciale”, spune Alvarez. „Acest bărbat este neobișnuit de înzestrat și este nemilos la modul absolut, până în punctul în care pare aproape suprauman. Nu le permite să obțină banii fără o luptă până la capăt.”
Realizarea primului său film artistic de lung-metraj, EvilDead, sub îndrumarea lui Raimi și Tapert, a fost o experiență de neuitat, spune Alvarez. „Așa că am decis să repetăm experiența. Sam a fost un mentor grozav. Nu este doar un regizor și producător grozav. Este chiar el însuși un fan care-și captivează în mod ferm audiența”.
Raimi spune că Alvarez nu este doar un regizor vizionar, ci și un colaborator desăvârșit. „Posedă o combinație rară de instincte grozave de povestitor și măiestrie pentru punerea în aplicare a ideilor sale”, spune prolificul producător, ale cărui producții includ trilogia blockbuster Spider-Man precum și A Simple Plan, Drag MetoHell, și trilogia originală EvilDead. „Atunci când ne-a adus acest proiect, am profitat de oportunitatea de a lucra din nou cu el. De la început, Fede a avut o viziune clară a unui thriller tăios, orientat pe personaje, pentru o audiență modernă. Iar introducerea unui personaj orb i-a oferit șansa de a crea tensiune atât prin imagini vizuale cât și prin proiectarea sunetului”.
Alvarez și co-scenaristul său RodoSayagues au decis să scrie scenariul unui film plin de suspans, dar fără mult sânge. „Horror-ul este un gen care-mi place”, spune regizorul. „Dar acesta este mai complex. Spaima se bazează sută la sută pe situație și pe lucruri care se pot întâmpla într-adevăr. Pentru mine, acest lucru este mult mai înfricoșător”.
Tapert este de acord și adaugă: „Omul din întuneric pune un accent nou pe thrillerul de suspans, creând un scenariu în care simțurile personajelor sunt intensificate. Evită clișeul, angajând audiența într-o dilemă morală. Cine acționează corect și cine greșește? Și nu știi precis cum se va încheia povestea, ceea ce adaugă un plus de tensiune”.
Cei trei protagoniști ai scenariului, integralconcretizați, au apelat la producătorul executiv MathewHart. „Fiecare se află într-un punct mort și este disperat să-și schimbe viața”, spune el. „Acest lucru îi conduce la o casă în care cred că sunt bani destui ca să-i ajute să facă asta. Într-un sens, este un joc al moralității în luarea deciziilor, plasat în mediul grozav al unui thriller.”
Niciunul dintre personaje nu este în întregime admirabil, iar acest lucru este intenționat, spune Alvarez. „Nu-mi place când producătorii de film mă forțează să aleg o parte. O mulțime de scenarii pe care le-am văzut nu fac decât să manipuleze. Nu trebuie să mi se indice atât de clar cine este bun sau rău. Lasă-mă să aleg cine-mi place. Vă arătăm un șir de personaje și vă lăsăm să decideți. Aici, nimeni nu este un sfânt. Fiecare are motive nuanțate. Trebuie să-l alegeți pe cel cu care rezonați.”
Lucrul cu un co-scenarist cu talente care le-au completat pe cele ale lui Alvarez a fost cheia procesului de creație. Regizorul apreciază că el și Sayagues sunt de acord aproximativ 50 la sută din timp. „Asta înseamnă că în celălalt timp de 50% nu suntem de acord, ceea ce este foarte bine pentru noi. El are idei la care eu nu m-am gândit niciodată și invers. Acest lucru creează un material unic. Eu creez ordine și el aduce dezordinea. Cele mai sângeroase momente vin întotdeauna de la Rodo.”
Toți colaboratorii lui Alvarez sunt de acord că producătorul acordă fiecărei idei atenția cuvenită. „Pentru că este și scenarist, cunoaște în mod intim tonurile poveștii”, spune Hart. „Pare să obțină performanțele optime de la distribuție fără niciun efort și nu este niciodată indecis sau nesigur. Dar apreciază contribuțiile și va încorpora destul de des ideile altor oameni. Și este întotdeauna foarte rapid în a acorda credit. Este un mediu de lucru grozav.”
Tripla Amenintare
Omul din întuneric îl reunește pe Fede Alvarez cu actrița Jane Levy, a cărei abordare de neuitat ca Mia cea posedată demonic din EvilDead a inspirat în jurul lumii tatuaje cu imaginea personajului însângerat. „Acesta este un personaj complet diferit la unele nivele, dar este clar că Rocky are ceva în comun cu Mia”, spune Alvarez. „Este o luptătoare, cu siguranță. Are ca scop obținerea acelor bani și n-o va opri nimic. Dar Orbul trage în partea opusă cu aceeași hotărâre extraordinară”.
Hotărâtă să fugă de la mama sa denaturată și să-și salveze sora mai mică de la existența fără nicio perspectivă care pare inevitabilă pentru amândouă, Rocky va face orice pentru a reuși.
Levy a fost prima opțiune a regizorului pentru acest rol încă de la început, dar inițial a părut că nu va fi disponibilă pentru filmări. „Am trecut printr-un proces îndelungat, încercând să găsim fata potrivită”, spune Alvarez. „Nimeni nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre. Și brusc Jane a devenit disponibilă și totul a intrat în normal”.
După EvilDead, Levy spune că a decis că s-a terminat cu filmele horror-thriller. „Dar iată-mă aici, și asta datorită lui Fede. Este regizorul perfect pentru a aduce povestea la viață și a face din ea mai mult decât un film de gen. Are un sentiment epic, mitologic pentru mine. A fost crescut într-un fel în care numai Fede poate fi. Acest film îmi amintește de un roman grafic în multe moduri. Paleta este într-adevăr frumoasă – gri cu pete de culoare”.
Pentru a fugi de la mama ei, Rocky a început să comită furturi mărunte împreună cu prietenii ei Alex și Money. „O fac parțial pentru emoție, dar în principal pentru că nu au bani”, spune Levy. „Au început furând orice lucruri mărunte pe care le găseau, dar apoi au auzit că Orbul are o mulțime de bani. Dacă pot pune mâna pe acei bani, pot pleca din Detroit”.
Alvarez, spune ea, a creat patru personaje care subminează ideea de băieții buni contra băieților răi, răsturnând așteptările superficiale. „Te atașezi de Rocky, chiar dacă face ceva dezonorant”, spune Levy. „A fost o provocare s-o facă plăcută, dar Fede a creat personaje arhetipale care sunt oglinzi complexe ale umanității. În această situație, Alex este creierul, Money este călăuzitorul iar Rocky este sufletul, așa încât te poți atașa de ea”.
Chiar dacă provocările fizice extreme cu care s-a confruntat Levy în EvilDead – inclusiv îngroparea de vie – nu s-au repetat în acest film, Alvarez a supus-o totuși zilnic la încercări dure. „Jane a fost o sportivă grozavă, care n-a spus nu niciodată la nimic”, spune el. „De fapt, cere întotdeauna mai mult”.
Actrița admite că-i plac rolurile fizice. „Pentru mine, mișcarea în filme este esențială pentru a spune povestea. Dacă pot să răspund doar cu ochii sau cu o expresie sau prin limbajul corpului, spun mult mai mult decât în cuvinte”.
A existat o provocare de care s-ar fi putut lipsi, oricum. Rocky trebuie să se confrunte cu un Rottweiler uriaș, câinele amenințător de atac al Orbului. Antrenat să atace geanta plină cu bani a lui Rocky, câinele a fost mult mai descurajant decât a anticipat. „Chiar a părut că-l scapă. Proprietarul, un maghiar uriaș, a ținut câinele în spate, dar m-am tot gândit, mă va mânca chiar acum?”
Prietenul lui Rocky, Alex, jucat de Dylan Minnette, ordonă furturile mărunte ale grupului, furând chei și coduri de alarmă de la tatăl său care este agent de securitate pentru o serie de spargeri. El formulează și aplică un set de reguli stricte pentru furturi: nu iau numerar și articole de valoare mare pentru a evita acuzarea de furt mare. Telefoanele mobile, bijuteriile și alte obiecte asigurabile constituie un joc corect, deoarece victimele pot fi despăgubite pentru pierderi. Dar cei 300.000 de dolari în numerar ai Orbului, despre care au aflat, sunt prea tentanți chiar și pentru Alex.
„Este un personaj foarte complicat, ușor conflictual”, spune Alvarez. „Alex fură pentru a strânge bani suficienți pentru a merge la facultatea de drept. Într-un fel, face rău pentru a putea să facă bine în viitor. De asemenea, va face orice pentru a fi mai aproape de Rocky, care nu pare să conștientizeze că este îndrăgostit de ea”.
Minnette a fost primul pentru a fi distribuit în film. Un fost copil actor, are 18 ani, ca și personajul său. Atunci când a pășit în sesiunea de casting, Alvarez a știut imediat că l-a găsit pe Alex. „A fost prima dată în viața mea când s-a întâmplat așa ceva”, spune regizorul. „Modul în care este Dylan, modul în care vorbește și modul în care se comportă a fost exact ce am avut în minte pentru personaj.”
Un fan convins atât al EvilDead cât și al filmului de scurt metraj al lui Alvarez Panic Attack, Minnette a sărit la oportunitatea de a lucra cu regizorul. „Pe baza activității sale anterioare, am știut că va fi într-adevăr special”, spune el. „Este un thriller intens, întunecat, dar și un film elegant, stilat. Merge în unele locuri într-adevăr întunecate și complexe, dar Fede nu caută doar sânge. Acesta are mult mai multă substanță decât atât. Se asigură că-ți pasă de aceste personaje”.
Actorul Daniel Zovatto este Money, prietenul impulsiv, pregătit de stradă al lui Rocky. Money este conexiunea dintre străzi și Alex și Rocky. Zovatto spune: „În esență, el este alfa, mușchii grupului. Dar nu are o singură dimensiune. Este mai mult decât un gangster sau un copil al străzii. Are o mulțime de straturi.”
Susținătorul lui Money, Raul, jucat de Christian Zagia, este cel care-i vinde pontul despre un veteran de război pensionat despre care se aude c-ar avea bani într-o sumă de șase cifre ascunși undeva în casă. Money își convinge prietenii că aceasta este suma care-i va propulsa în afara orașului lor descompus, spre o viață mai însorită în California. „Nu există mulți bani în jur în cartierul său”, spune Zovatto. „Acest lucru pare un lucru aproape sigur. Dar el se bucură și de atacul de adrenalină al acestor acțiuni.”
Alvarez a selectat actorul pe baza evoluției sale din filmul horror de succes It Follows. „Este un actor care poate lua un rol de pe pagină și-l face de unul singur”, spune regizorul. „Ceea ce a adus în încăperea în care făceam castingul pentru rol a fost complet diferit de tot ceea ce au făcut ceilalți”.
Opusul lui Alex care face planuri minuțioase, Money trăiește momentul. „Este doar energie pură și anarhie”, observă Alvarez. „Știe ce vrea și obține. Money știe mai bine cine este decât Alex, care este încă puțin confuz despre ce dorește să facă”.
Zovatto spune că filmarea pentru Omul din întuneric a fost cea mai distractivă de care a avut parte la lucru. „Deoarece Fede a și scris și a și regizat, cunoaște toate subtilitățile poveștii și a personajelor, ceea ce este într-adevăr tare. În același timp, ne-a lăsat să ne descoperim caracterele proprii sub îndrumarea sa. Este într-adevăr pasionat și mie-mi plac oamenii pasionați.”
Adversarul celor trei prieteni, cunoscut doar ca Orbul, este un veteran de război care și-a pierdut vederea când a fost rănit în timpul primului Război din Golf. Soția a murit la puțin timp după reîntoarcerea sa în State și unicul său copil a fost lovit de un șofer neatent. De atunci a devenit un pustnic, singurul locuitor rămas pe strada sa abandonată.
„Totul a început cu Orbul”, spune Alvarez. „Este un personaj neobișnuit. Filmele descriu adesea oamenii cu handicapuri ca nobili sau pioși. Am dus acest tip într-o direcție complet diferită. Are foarte multe resurse și de o violență totală. Este ultimul om care locuiește într-un cartier abandonat.”
După ce au intrat în casa foarte protejată, Rocky, Alex și Money încearcă să străbată în liniște interiorul cu multe lucruri depozitate al acesteia. Dar Orbul se trezește curând, atacând în modul său de auto-apărare. Curând, cei trei prieteni se află prinși într-un joc de coșmar de-a șoarecele și pisica din care scăparea pare imposibilă.
„Personajul compensează orbirea cu celelalte simțuri”, spune Hart. „Abilitățile sale sunt în mod clar peste ceea ce poate face o persoană normală. El creează circumstanțele unice, înspăimântătoare din poveste”.
În rolul Orbului, actorul veteran Stephen Lang își echilibrează fizicul său intimidant și energia conținută recent într-o evoluție puternică și terifiantă. Lang vede personajul său ca un fel de legendă urbană – parțial reală și parțial ficțiune. „Multe din ce spun oamenii despre el sunt reale, dar nu este întreaga poveste”, spune actorul. „Se află într-o situație bună. Situația nu pare potrivită pentru acești trei tineri. Toți ceilalți din acest cartier au plecat. Trebuia să fie ușor să intri și să furi bani. Dar cu toate acestea, nu este ușor să intri în casă și este și mai greu să ieși”.
Orbul nu este victima neajutorată pe care și-o imaginaseră, pentru a o învinge cu blândețe. În casa sa a creat o lume în care are o mulțime de avantaje. „Este terifiant de capabil”, explică Lang. „Poate mai mult decât să supraviețuiască – este stăpânul acestui univers. Simpatizezi cu el dorindu-ți să-și apere teritoriul, chiar și atunci când descoperi un dedesubt neașteptat. După ce empatizezi cu un personaj, este greu să mai dai înapoi. Audiența i-a descoperit latura umană înainte să-i afle secretul terifiant. Pentru mine, aceasta este parte a unui scenariu inteligent desăvârșit”.
„Viața a tratat acest personaj într-un mod ceva mai diferit”, spune Producătorul Executiv ErinWesterman, „ar fi putut fi un familist care să-și ruleze magazinul de articole de menaj din suburbie. Dar el a trebuit să treacă prin întâmplări devastatoare. Audiența îl cunoaște pe Stephen din Avatar și-l va recunoaște ca războinic. Chiar dacă este orb, încearcă și învinge pe oricine care intră în spațiul său. În final, ceea ce dorește Rocky și ceea ce dorește Orbul sunt în conflict direct și nu pot câștiga amândoi.”
Lang spune că l-a intrigat ambiguitatea morală a filmului. „Este incontestabil că personajul este victimă”, spune actorul. „Dar este mult mai complicat de atât. M-a impresionat ca o combinație minunată de putere reală și vulnerabilitate absolută. Este fascinant pentru un actor și un regizor să poată să exploreze această tensiune”.
Lang, un fost co-regizor la prestigiosul Studio al Actorilor, și-a impresionat și în același timp și-a neliniștit colegii cu angajamentul său total pentru rol. „Stephen este un actor de școală veche”, spune Zovatto. „A făcut asta mulți ani. Pregătirea sa și modul în care intră în scenă m-au uimit. Este dedicat meseriei sale”.
Levy este de acord și adaugă: „Stephen este un tip foarte intimidant. De fapt, am fost puțin speriat când am început să lucrăm împreună!”
DESPRE DISTRIBUȚIE
Jane Levy (Rocky) este una din cele mai promițătoare tinere actrițe din Hollywood. De curând a finalizat filmarea la MonsterTrucks al Paramount, cu lansarea în 2016. Levy poate fi văzută cel mai recent în Frank and Cindy, în care joacă alături de Rene Russo și Oliver Platt. De asemenea, joacă în Bang Bang Baby al lui Jeffrey St. Jules, care a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto din 2014 și în About Alex, care a avut premiera la Festivalul de Film Tribeca din 2014.
Levy a jucat de asemenea împreună cu Jeremy Sisto și CarlyChaikin în seria hit „Suburgatory” a ABC; remake-ul care a depășit recordurile EvilDead al lui Fede Alvarez; FunSize, regizat de Josh Schwartz pentru Paramount; NobodyWalks (scenariul și regia realizate de echipa din spatele TinyFurniture) care a avut premiera la Festivalul de Film Sundance din 2012; și seria hit Shameless.
Levy a crescut în California de Nord. Deși și-a descoperit devreme talentul în arta dramatică (a jucat în producțiile cinematografice ale comunității Annie și The Wizard of Oz), în liceu a fost căpitanul echipei de fotbal a școlii și a fost în echipa de dans hip hop. De asemenea, a excelat la chimie. După un semestru în programul de arte liberale la Baltimore’s Goucher College, Jane s-a mutat la New York pentru a urma arta dramatică la Conservatorul Stella Adler. Doi ani mai târziu, s-a mutat la Los Angeles și în câteva săptămâni a obținut rol după rol. Jane locuiește în Los Angeles.
Dylan Minnette (Alex) joacă în drama Netflix „13 ReasonsWhy” care se va lansa în curând, pe baza romanului best-seller al lui Jon Asher.
De asemenea, a jucat roluri recente în două filme artistice de lung metraj care au creat impresie la Oscar și de asemenea au avut premierele mondiale la Festivalul de Film Telluride din 2013. Primul proiect este „LaborDay” al lui JasonReitman, cu Minnette lucrând alături de câștigătoarea Academy Award Kate Winslet, cu candidatul la Oscar JoshBrolin și cu TobeyMaguire în drama despre o mamă și un fiu cărora un străin le-a oferit o călătorie, numai pentru a descoperi că acesta este un condamnat fugit. De asemenea, filmul a fost difuzat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto din 2013.
Minnette a jucat în thriller-ul „Prisoners” al lui Alcon Entertainment, regizat de Denis Villeneuve. Distribuția i-a inclus pe candidații la Academy Award Hugh Jackman, JakeGyllenhaal, Terrence Howard, Viola Davis și pe câștigătoarea Oscarului Melissa Leo, într-o poveste despre răpirea a două fete. Minnette joacă rolul celui mai în vârstă copil al lui Jackman a cărui soră mai mică este una din victime. De asemenea, „Prisoners” a fost ecranizat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto din 2013.
Minnette a jucat alături de Jack Black în filmul artistic „Goosebumps”, adaptat după romanul best-seller al R.L. Stine.
Originar din Evansville, Indiana, a fost descoperit de un agent din Chicago, unde a început să lucreze în modelingul comercial și în teatru la vârsta de 7 ani. Mutat la Los Angeles pentru a-și continua cariera în artele dramatice, Minnette a primit primul său rol major în televiziune un an mai târziu, jucând rolul tânărului Charlie Sheen în „Twoand a Half Men”.
În plus față de activitatea sa în fața camerelor, Minnette se ocupă de trupa sa de rock clasic The Narwhals, în care este cântăreț/chitarist de ritm. Trupa cântă frecvent în locuri faimoase din L.A., cum ar fi The Roxy și Whisky-a-Go-Go. Cântecul lor Surf Surf Don’t Drown a fost în Alexander andtheTerribleHorrible No GoodVeryBadDay al lui Disney, în care Dylan a jucat de asemenea.
Daniel Zovatto (Money), originar din Costa Rica, s-a impus într-adevăr ca tânăr star într-un timp foarte scurt. A intrat în scenă în hitul de la Festivalul de Film Sundance, Laggies, alături de KeiraKnightley și ChloeGraceMoretz și a continuat în clasicul It Follows, care a concurat la Festivalul de Film de la Cannes și ulterior a primit distribuția de la Weinstein Company.
Zovattoa fost văzut recent într-un rol periodic în „FeartheWalkingDead” și a avut apariții ca invitat la mai multe show-uri ale unor televiziuni importante, cum ar fi „Revenge” și „Marvel: Agents of Shield”.
De asemenea, Zovatto este un pictor avid și în vara aceasta și-a prezentat prima colecție completă. Expoziția s-a numit “a Mi PequeñaRealidad”, care înseamnă „Mica mea realitate”.
Stephen Lang (Orbul) este un actor cu o gamă neobișnuită de transformări și cu o putere fantastică, deopotrivă în filme, la televiziune și pe scenă. Filmele sale care vor fi lansate anul următor sunt Isolation, Gridlocked, Braven,BeyondValkyrie, Justiceși Solar Eclipse.Pentru televiziune, va continua rolul Waldo, asasinul infirm, în seria AMC de gen arte marțiale, „Intothe Badlands”, iar prezența sa imaterială va continua de asemenea să fie simțită ca IncreaseMather în seria hit „Salem” a WGN. Pe marele ecran, Lang se pregătește actualmente să reia și să extindă rolul său clasic Colonelul Miles Quaritch în cele 4 serii ale Avatar de James Cameron.
Recent, Lang a primit premiul „Special Jury Prize for Acting” la Festivalul de Film Phoenix pentru documentarul BeyondGlory, care urmărește odiseea de zece ani, în spatele evoluției sale individuale, a opt veterani care au primit Medalia de Onoare. Producătorii executivi și prezentatorii filmului sunt James Cameron și Jon Landau de la Lightstorm Entertainment și a fost achiziționat pentru distribuție de GravitasVentures.
Alte filme care merită menționate din cariera ilustră a lui Lang includ BAND OFROBBERS, LASTEXITTO BROOKLYN, TOMBSTONE,GETTYSBURG, GODS AND GENERALS, PUBLIC ENEMIES, WHITEIRISHDRINKERS, CHRISTINA, A GOODMARRIAGE, MANHUNTER,BAND OF THE HAND, și CONAN THE BARBARIAN, și multe altele. Premiile și numirile includ The Saturn Award for OutstandingVillain, theGrace Prize, Premiile MTV și TeenChoice, Best Actor Awards de la Festivalul de Film Buffalo-Niagara și VisionFest X.BEYONDGLORY a primit Medalia Președintelui NEA pentru Distincție în Serviciu și Premiul Bob Hope de la CongressionalMedal of Honor Society, care onorează portretizarea precisă de către Lang a luptătorului american.
Activitatea sa în televiziune include roluri regulate în serii cum ar fi TERRA NOVA a lui Steven Spielberg și clasicul CRIME STORY al lui Michael Mann, precum și portretizarea celebrată a Babe Ruth în filmul biografic al NBC, BABE RUTH, și „Happy” din DEATH OF A SALESMAN, cu Dustin Hoffman.
Activitatea sa extinsă pe scena din New York include A FEWGOODMEN, THE SPEED OF DARKNESS, DEFIANCE, DEATH OF ASALESMAN, THE GUYS, HAMLET, și 101 de evoluții în documentarul său individual, BEYONDGLORY, la The Roundabout. Premiile și numirile cinematografice includ premiile The Tony, Drama Desk, LucilleLortel, Joseph Jefferson, Helen Hayes, și OuterCriticsCircle.
Membru de mult timp al The Actors Studio, Lang deține HonoraryDoctorates de la Colegiul Swarthmore și Universitatea Jacksonville.
Despre echipa
Fede Alvarez (Regizor/Scenarist/Producător) născut în Montevideo în 1978, a început să facă filme stop-motion la vârsta de 7 ani, utilizând camera SuperVHS a tatălui său. La 29 de ani a înființat propria societate de producție și post-producție și a regizat scurt-metrajul pentru You Tube „Panic Attack!” despre invazia extratereștrilor în orașul său natal Montevideo.
Scurt-metrajul sci-fi l-a dus la regia primului său film artistic de debut – reimaginarea de către Sony Pictures a filmului clasic EvilDead al lui Sam Raimi, care a avut încasări brute de aproape 100 milioane USD la nivel mondial.
RodoSayagues (Scenarist) este un nou-venit promițător pe scena de la Hollywood. A regizat reclame comerciale pe piața din Uruguay, primind mai multe premii și a colaborat cu regizorul Fede Alvarez pentru mai multe filme de scurt-metraj premiate.
Sayagues s-a născut și a crescut în Montevideo, Uruguay. Tatăl său, un avocat faimos, și mama sa, profesoară de engleză, au fost devotați întotdeauna artei și culturii. Ei și-au inspirat fiul să aprecieze literatura clasică și contemporană, muzica, teatrul și filmul.
Sayagues și-a dezvoltat pasiunea pentru cinema și muzică într-o perioadă foarte timpurie a vieții sale. Mai întâi și-a dezvoltat abilitățile muzicale, studiind chitara clasică înainte de a trece la muzica modernă. Sayaaagues a înființat mai multe trupe rock cu care a cântat până în prima parte a vârstei adulte. În această perioadă l-a întâlnit pe partenerul său creativ Fede Alvarez și au început să filmeze scurt-metraje acasă, cu o cameră VHS.
Pasiunile lui Sayagues s-au amestecat, deoarece a început să filmeze clipuri video pentru trupele rock locale. În timp, a început să filmeze materiale video pentru artiști uruguayeni mai cunoscuți. După absolvirea școlii de film, Sayagues și Alvarez au scris un scenariu numit CornedBeef, cu care au câștigat o bursă la Institutul Binger din Amsterdam. În timp ce-și improvizau scenariile și participau la orele de scriere a scenariilor pentru film, le-a venit ideea pentru filmul de scurt-metraj Panic Attack!, cu Alvarez ca regizor.
În noiembrie 2009, Panic Attack! a devenit senzațional online și le-a atras atenția factorilor de decizie de la Hollywood. Alvarez a călătorit la Los Angeles pentru a semna un contract cu celebrul producător de film Sam Raimi. Sayagues s-a mutat la Los Angeles la puțin timp după aceea și de atunci el și Alvarez au scris scenariile pentru remake-ulEvilDead și pentru thrillerul actual al lui Alvarez.

Lasă un răspuns