[Cronica de film] – Valul ucigas/ Bølgen (2015)

Radiografia norvegiana a unui dezastru

Dezastrele naturale și scenariile ”ce s-­ar întâmpla dacă…?” mi se pare că deja au ajuns să satureze oferta cinematografică pe care o văd, de aceea așteptările mele erau minime când am ajuns în sală pentru ”Valul ucigaș”. Norvegianul Roar Uthaug, regizorul, m­-a surprins plăcut. Perspectiva normală asupra unui eveniment catastrofic, la scala care afectează un oraș de munte prin prăbușirea și redefinirea unui versant, este ceva contrastant cu exploziile și spectaculosul căutat cu orice preț de Hollywood.

Geologul Kristian (Kristoffer Joner) are o familie ”de revistă”, cu un adolescent supărat pe viață, o fetiță dulce și naivă, iar soția, Idun (Ane Dahl Torp) e înțelegătoare și frumoasă de pică (mie mi s-­a părut versiunea europeană a lui Kathleen Turner). În plin proces de mutare și schimbarea jobului cu unul pe o platformă petrolieră, Kristian asistă în ultima lui zi la niște alarme date de senzorii de pe munte și încearcă, fără să reușească, să își convingă foștii colegi de iminența pericolului.

Deși avertismentul este în vigoare de mult timp, populația e pregătită și antrenată cu ce să facă în cazul în care se dă alarma, versantul se prăbușește fără să dea semnalele așteptate de geologii de serviciu – iar alarma e totuși dată când deja exista o victimă.
Ce mi-­a plăcut foarte mult este că vedem tragedia croită pe măsura pe care o putem percepe îndeaproape în așa fel încât să ajungă să înțelegem cum ne­-ar afecta evenimente de genul ăsta. ”O moarte e o tragedie. ”O moarte este o tragedie, un milion de morti este statistica”. Aici avem o fereastră suficient de largă cât să percepem amploarea calamității, dar destul de intimă cât suferința și haosul de după să înceapă să fie reale.

Toate astea se desfășoară în cadrul unei umanități civilizate, în contrast cu senzaționalul american, care speculează extremele și reducerea la nivel de arhetip al personajelor (me, Tarzan, good, you hunter bad).

Bine, și norvegienii au clișee – imaginea cu aruncatul unor dosare la gunoi, ca la niște secvențe mai încolo să fie nevoie de ele și recuperate, sau partea de poetic justice (aka legea Talionului, pentru fanii lui Pruteanu). Geologul norvegian e foarte tenace și se dovedește neobosit în încercarea de a­-și proteja și salva familia, noul John McClane al muntelui. Dar bănuiesc că e destul de greu să eviți complet clișeele, mai ales la un loc comun de tip ”sabia lui Damocles”.
Pe scurt ­ dacă vrei să vezi cam cum s­-ar petrece lucrurile la o nenorocire asociată unui fenomen natural și încerci să-­ți cultivi calitățile de OM (yaay, geologul!), programează­-ți vizionări repetate de Val.

Trailer

Prezentare

Articol scris de Ana Vrabiescu. 

Cinefilă. Critic amator. Alergătoare, iubitoare de cărți, pisici, călătorii, perspective, dulciuri, muzică. Blogul e un proiect personal pe care vreau să îl cresc și cu variantele în engleză ale recenziilor mele de filme. Dați un ochi și pe-aici!

Written by

543   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspuns