Avanpremiera naţională de marţi seara a comediei „Clubul femeilor dezlănţuite” a adus la Cinema City Cotroceni mai multe doamne celebre în cadrul unui eveniment exclusivist „Ladies Night”.

Andreea Esca, Corina Caragea, Catinca Roman, Dana Savuică, Margherita de la Clejani, Ioana Ginghină, Irina Mohora, Cristina Cioran şi Florentina Opriş au venit împreună cu prietenele sau familia să vadă în exclusivitate filmul care va avea premiera pe marile ecrane din ţară începând de vineri.

Întâmpinate cu şampanie, invitatele, vedete, jurnaliste, blogger-iţe, mamici, fiice, prietene sau vedete au facut poze la panoul filmului, au primit cadouri cu produse cosmetice din partea organizatorilor şi au râs copios urmărind în exclusivitate comedia „Clubul femeilor dezlănţuite”.

Patru actriţe de legenda Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen şi Mary Steenburgen reinventează cu mult umor conceptul de lectură şi felul în care o carte poate schimba complet traiectoria unor prietene trecute demult de prima tinereţe.

Diane (Diane Keaton) a devenit recent văduvă după 40 de ani de căsnicie, Vivian (Jane Fonda) preferă să se bucure de prezența bărbaților fără să-și ia vreun angajament, Sharon (Candice Bergen) încă nu şi-a revenit după divorțul încheiat în urmă cu mulți ani, iar Carol (Mary Steenburgen) se străduiește să-și salveze mariajul de 35 de ani.

Existența cotidiană a celor patru doamne este dată peste cap după citirea celebrului roman erotic „50 de umbre ale lui Grey” care le impulsionează să ia decizii absolut surprinzătoare.

Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Clubul femeilor dezlănţuite” va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţară începând cu 25 mai.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.