AMC sarbatoreste aniversarea a 10 ani de la debutul serialului 'Breaking Bad'

În luna ianuarie a anului viitor, AMC sărbătorește 10 ani de la apariția serialului „Breaking Bad” – care are în palmares 16 Premii Emmy, 2 Globuri de Aur și un spin-off („Better Call Saul”) – difuzând întregul serial, într-un maraton de proporții. Telespectatorii vor avea șansa de a trăi momentele lor preferate alături de protagoniștii Walt (Bryan Cranston) și Jesse (Aaron Paul), din 2 ianuarie 2018, de la ora 23:45, de luni până vineri.

Aplaudatul serial de cinci sezoane a avut premiera pe 20 ianuarie 2008 și spune povestea unui bărbat disperat, care asigură viitorul financiar al propriei familiei devenind producător și traficant de droguri. De-a lungul celor cinci serii, producția AMC a strâns – printre altele – 16 Premii Primetime Emmy, inclusiv trofeele pentru „cel mai bun serial dramatic” (în 2013 și 2014), 2 Globuri de Aur, 2 Premii Peabody și a fost inclus în lista anuală a Institutului American de Film (AFI), „Top 10 programe ale anului”, în 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014. Din distribuție fac parte: Bryan Cranston (laureat cu Emmy de 4 ori), Aaron Paul (laureat cu Emmy de 3 ori), Anna Gunn (laureată cu Emmy de 2 ori), Dean Norris, Betsy Brandt, RJ Mitte, Jonathan Banks și Bob Odenkirk. Producătorii executivi ai serialului „Breaking Bad” sunt showrunner-ul Vince Gilligan, Mark Johnson (Gran Via) și Michelle MacLaren, iar compania de producție este Sony Pictures Television. 

Written by

543 &nbsp Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Exit mobile version