Cronica de film: Sieranevada (2016)

  • sieranevada-537495lRegia: Cristi Puiu
  • Scenaristi: Philip Shelby, Tony Mosher
  • Distribuție: Mimi Branescu, Ana Ciontea, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Tatiana Iekel, Marian Râlea, Catalina Moga
  • Distribuitor: Mandragora Movies
  • Dată lansare: 9 septembrie 2016
  • Sinopsis: Acțiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Recenzie

Cunoașteți care e ideea din spatele titlului Sieranevada? Stați liniștiți că nici la mine nu au ajuns indiciile cu privire la această conexiune la care ne așteptăm de obicei între titlul unui film și subiectul filmului în sine, nu la momentul rulării filmului cel puțin. Stați să-mi amintesc subiectul… nu vă faceți griji, pentru un film ce a durat nu mai puțin de două ore și 53 de min îmi este imposibil să-l uit. Regizorul, în persoana lui Cristi Puiu, a avut grijă să puncteze foarte bine acest aspect.
sieranevada-0 Voiam să vă spun deci despre subiectul filmului, aparent nu foarte complex. Pe scurt, Sieranevada spune povestea unei familii reunite cu ocazia aniversării a 40 de zile de la moartea patriarhului familiei lui Mirică, tatăl lui Lary, un medic (sau fost medic după spusele acestuia) trecut de 40 de ani. Acțiunea are loc în București, la 3 zile de la atentatul terorist din Paris, Charlie Hebdo (revistă satirică săptămânală, franceză ce a creat frecvent polemici), din 7 Ianuarie, anul 2015. Semnificația celor două cuvinte ce compun titlul filmului, Siera Nevada este “lanțul înzăpezit”, această idee putând fi transpusă la nivel de relație familială, o relație care trece printr-o perioadă dificilă, cu nervi întinși la maxim din partea tuturor.
Am menționat anterior că subiectul este unul doar aparent nu foarte complex. O să vă spun și de ce. După cum poate cunoașteți, omul este în esența lui complex, iar miezul poveștii stă în drama familială și în discuțiile care survin între membrii familiei, redate îndeaproape în apartamentul părinților. Discuțiile ating subiecte sensibile, filozofice aș putea spune chiar, până la un punct, precum perioada comunistă care încă are o fundație puternică în multiple din vechile generații, atentatele teroriste și problemele de familie. Întâlnirea avea de fapt ca scop principal pomana și respectarea obiceiurilor în cauză, ceea ce include și așezarea mesei și implicit “depănarea amintirilor”. Deci dacă vă întrebați cum a reușit regizorul să creeze un lungmetraj de o așa anvergură, poate găsiți printre cuvintele anterioare un răspuns plauzibil. Și dacă adăugăm și că toată acțiunea a fost condensată de-a lungul unei singure zile, avem deja imaginea completă. Până la sfârșitul zilei apucăm oare să și mâncăm
(zic și eu)?
sieranevada-2Debutul filmului a fost destul de vag pentru mine personal, subtitrarea în franceză luând locul cuvintelor românești ale protagoniștilor, pentru că se auzea de parcă vorbeau în șoaptă, adică mai deloc. Distanța de filmare era și ea considerabilă față de actori, motiv pentru care în primele minute din film, până la intrarea genericului, nu am înțeles în totalitate subiectul discuției, ci mai mult am dedus. Sala de cinema, Elvire Popesco, aflată în administrația Institutului Francez, este membră a rețelei europene Europa Cinémas, acesta fiind motivul pentru care am avut subtitrarea în franceză a filmului românesc.
Lary, interpretat de actorul Mimi Brănescu, retrăiește amintiri din copilărie cu ocazia reuniunii familiale și are un rol de mediator, aș putea spune, în tot haosul care se generează din diverse motive, reușind prin haz de necaz să alunge într-o mică-mare măsură norii cenușii.
Laura (Cătălina Moga) este genul de soție cu vorbele la purtător, genul de persoană care-și face singură dreptate, impulsivitatea luând rapid locul raționalității. Pe de altă parte, cei doi, Laura și Lary, contrar diferențelor dintre ei, reușesc să se înțeleagă unul pe celălalt, să-și ofere sprijin la nevoie și să-și ia apărarea unul altuia.
Sora lui Lary, Sandra (Judith State), a avut ce-a avut de împărțit cu cei din casă și s-a agitat de-a lungul întregii zile, trecând rapid dintr-o stare de plâns la nervi. Pe de o parte, bunica Evelina o întărâta lăudând perioada comunistă ca fiind mai benefică decât democrația de acum și certând biserica pentru scutirea de taxe. Aflată deja cu nervii încordați din discuțiile cu bunica, Sandra l-a luat apoi la rost pe Gabi (Rolando Matsangos), care, de cele mai multe ori, a preferat să nu comenteze.
Dna. Mirica (Dana Dogaru), mama lui Lary și a Sandrei, este stăpâna casei, stâlpul familiei și o ancoră de siguranță pentru cei mai slabi de înger, precum Tanti Ofelia (Ana Ciontea) care are multiple cuvinte de “laudă” la adresa soțului, Toni (Sorin Medeleni), un bărbat temperamental și totodată surprinzător de sensibil. Dna Mirica are de asemenea grijă ca obiceiurile din străbuni să fie îndeplinite, indiferent că se amână sau nu masa, bucatele trebuind sfințite ș.a.m.d.. Expresia D-nei Mirica când dezaprobă ceva spune tot.
Din punctul meu de vedere, filmul a avut o durată mult prea amplă pentru subiectul atins. Cu toate astea, fiecare participant la această reuniune își are rolul său, unul mai bine conturat sau nu. Nu pot să nu apreciez totuși reușita punerii în scenă, începând cu actorii și terminând cu întreaga echipă, având în vedere și spațiul restrâns al unui apartament clasic din București pe care l-au stabilit pentru filmare. Filmul a fost, de altfel, selecționat în Competiția Oficială pentru Palme d’Or în cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes 2016.
Sieranevada intra in cinematografe din 9 septembrie, distribuit de Mandragora.

Trailer

 Articol scris de Nicoleta Diana Dobre

Am pornit la drum alături de o echipă de tineri pasionați în ale cititului și scrisului, pălăriile, pregătite cu răspunsurile când vine vorba despre un serial, o carte și chiar un film, dar nu numai. Printre pălării eu sunt Daiana și ne găsiți pe Pălărisme.ro

Written by

543   Posts

“Because we all need to believe in movies, sometimes.”
View All Posts
Follow Me :

Lasă un răspuns