Anii 1950, în care Hollywood-ul a cunoscut o adevărată epocă de aur , ce scotea filme bune unul dupa altul. Filme care trebuiau sa contina ceva socant (precum The Revenant) sau foarte violent (precum Hateful Eight); in schimb era prezenta multa grandoare si eleganta. Scenele pareau foarte marete, si erau multe de o gramada de actori. Era o vreme cand actorii la intalnirea cu cei de la studio, trebuiau sa faca dovada unor abilitati de dansator cat si de cantaret, sa fie, cu alte cuvinte, artisti completi. Studiourile creau staruri, iar regizorii erau tratati precum ar fi fost regalitati. In Hail Caesar! creat de Joel si Ethan Coen, ei au trebuit sa aduca la realitate modul in care se realiza un film in acei ani si sa transpuna pe marele ecran lucrurile pe care trebuiau sa le faca studiourile pentru a da iluzia de magie a Hollywood-ului.
Scris si regizat de fratii Coen, filmul este un fel de tribut, in felul sau, adus industriei cinematografice. Desi este diferit de alte filme ale lor precum ”No Country for Old Men”, ”Fargo”, etc, totusi fratii Coen isi pun amprementa pe film, si se pot observa cateva elemente specifice lor, cum ar fi dialogul.
Filmul este despre Eddie Mannix (Josh Brolin) cel care lucra pentru studiourile Capitol si se ocupa ca actorii sa fie multumiti, si sa nu existe nimic ce ar putea pune studioul intr-o lumina proasta. El este un barbat de familie catolic, care adora sa se confeseze si sa isi spuna pacatele (chiar si preotul ii spune ca vine prea des), fuma din cand in cand o tigara in ciuda protestelor sotiei sale.
Cand unul dintre cei mai faimosi actori, Baird Whitlock (George Clooney), dispare, el este insarcinat cu misiunea de a-l gasi si de a il aduce inapoi pe platourile de filmare. Whitlock este in mijlocul filmarilor la filmul Hail Caesar!, un fel de continuare a faimosului Ben Hur, care este filmat in atmosfera imperiul roman, cu tot ce presupune acest lucru (sandale, armuri, sabii, etc.). Sunt convinsa ca vizionand acele filme vechi, fratii Coen realizau ridicolul acelei perioade, si in mod inteligent l-au transpus in acest nou film.
Whitlock este capturat de niste scenaristi care faceau parte dintr-un grup de comunisti. Drept recompensa cereau $100, 000 de dolari. Il tineau prizonier intr-o locatie superba, Malibu, si ii dadeau de mancare sandwichuri cu castraveti in timp incercau sa il indoctrineze in a deveni la randul sau un comunist. Fiind foarte credul, aceasta incepe sa creada tot ce acestia ii spun, si sa-i considere niste oameni foarte inteligenti.
Vedem ca Mannix are multe de facut tot timpul. El il plaseaaza pe actorul de filme western, Hobie Doyle (Alden Ehrenreich), care putea canta si calari un ponei ca nimeni altul, intr-un film foarte serios intitulat Merrily We Dance. Doyle are o fata foarte placuta si Mannix stie ca ar da bine pe un poster, dar problema este ca regizorul Laurence Laurentz (Ralph Fiennes) realizeaza ca nu poate interpreta foarte bine un personaj. Trasaturile sale specifice unui om din sud parca il impiedica sa isi spuna replicile asa cum trebuie si amandoi interactioneaza in una dintre cele mai amuzante scene din film, tot incercand sa isi spuna replicile corect. O alta parte din poveste este cea in care apare superba DeeAnna Moran (Scarlett Johanssen) pe care Mannix a trebuit sa o viziteze pe platourile de filmare ale unui film inspirat din Busby Berkeley, in care apar multi innotatori sincron si o orchestra maiestuoasa. El trebuie sa isi dea seama de o metoda prin care ar putea sa adopte copilul ei ramas fara tata, lucru care i-ar fi de mare folos si ei pentru ca ar da bine la presa. Una din scenele mele favorite a fost numarul muzical interpretat in stilul specific Hollywood-ului de fermecatorul Burt Gurney (Channing Tatum), care danseaza pe un film de Gene Kelly. Clad ca marinar, Gurney si colegii sai, canta si danseaza intr-un moment ce devine foarte senzual, lucru ce arata cat de prietenoase si superbe erau filmele acele perioade.
Clooney a fost extrem de amuzant si si-a jucat partitura ideal. Tatum s-a potrivit pentru rolul sau de dansator dintr-un grup si scenele in care a aparut m-au facut sa rad destul de mult. Modul in care a interactionat cu camera, a fost foarte interesant, cu multe cadre din apropriere.
Prestatia care m-a impresionat cel mai mult a fost cea a lui Ehrenreich, care a furat toata atentia cu abilitatea de a-si juca personajul atat de bine, de a scoate in evidenta trasaturile sale de naivitate cat si eleganta si prestigiu. Abia astept sa il mai vad si cu alte ocazii, in alte filme. Brolin si-a facut si el simtita prezenta printr-un rol foarte bine interpretat de la inceput si pana la sfarsit.
Hail Caesar! a avut mai multe povesti si actori care au condus la realizarea sa. Nici macar nu le-am mentionat pe toate/pe toti, dar impreuna au format o distributie care m-a lasat cu senzatia si cu ardoarea de a dori mai mult. Am simtit ca unii actorii au fost folositi prea putin si as fi vrut sa apara mai mult, dar la o asa desfasurare de forte, la cate evenimente au avut loc si cati actori au luat parte la ele, banuiesc ca era imposibil acest lucru. De rau nu pot sa spun decat ca la final m-a lasat cu senzatia ca lipseste ceva, ca as vrea ceva mai mult. Filmul a avut o gramada de momente amuzante si un dialog foarte bine lucrat si reprezinta un film ce trebuie vazut mai ales de catre fanii fratilor Coen.

Hail, Caesar! intra in cinematografe de vineri, distribuit de Ro Image

Trailer