De ziua lor, Grand Cinema & More mulțumește românilor pentru pasiunea pe care o pun în cinematografie – atunci când creează filme, dar și atunci când le savurează. Tocmai de aceea, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie o selecție de 7 filme românești va reveni în programul cinematografului, iar biletele vor fi accesibile la un preț promoțional.

Timp de 4 zile, filmul românesc ocupă Grand Cinema & More, unde vizitatorii sunt așteptați cu unele dintre cele mai apreciate producții autohtone ale ultimilor ani, care îi vor purta între dramă, comedie și film de acțiune.

De la umorul aproape absurd generat de obsesia marelui cutremur, la fantasticul unei călătorii la finalul căreia redescoperi bucuria de a trăi sau la întreg parcursul regăsirii sau despărțirii de părinți, filme precum 6,9 pe Scara Richter, Un pas în urma serafimilor, La drum cu tata, Marița, Octav, Aniversarea și Hawaii vor putea fi urmărite din nou în cinema, la prețul special de 16 lei.

Am vrut să ne bucurăm de ziua noastră așa cum numai un cinematograf ar putea – sărbătorind filmul, pe cei care îl produc și pe cei din fața ecranului. Și ne place să credem că am și reușit. Experiența demersurilor similare din anii anteriori ne confirmă un lucru care ne bucură, acela că românii iubesc cinematografia autohtonă, așa că, timp de un weekend, aducem în cinematograf unele dintre cele mai apreciate lansări românești din ultimii 2 ani”, a declarat Simona Manea, Entertainment Business Unit Marketing Director.

Programul complet al filmelor este disponibil pe grandentertainment.ro, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și din cinematograf.